Ghosts...

"I had confronted my ghost, I had accepted and released it..."

Mereu mi-a fost greu sa accept pierderi...sa accept plecarea unor oameni din viata mea, a unor momente, a unor sentimente... Ma trezeam mereu sperand, asteptand ca ceva sa se intample, ceva care sa schimbe situatia actuala si sa ma transforme dintr-o persoana care a pierdut intr-una care recastiga ceva ce a avut candva. In ciuda acestei sperante perpetue, pe care ma gasesc simtind-o mereu in acele clipe de pierdere, astazi ma uit in jurul meu, privesc adanc in sufletul si in gandurile mele si imi dau seama ca asteptarea s-a incheiat, imi dau seama ca acea speranta desarta s-a transformat intr-un alt gen de speranta, indreptata spre alte lucruri, spre alti oameni, spre alte intamplari. Nu stiu de ce azi, mai mult ca in alte zile, sunt constienta de faptul ca am dat drumul unor lucruri carora nu ma simteam pregatita sa le dau drumul inca. Azi, privesc cu capul sus, cu speranta si optimism, cu un zambet lin spre viitor...si cu mult drag si nostalgie spre trecutul care mi-a daruit atat de multe clipe frumoase si care m-a invatat atatea... Imi trec prin cap ganduri pe care nu credeam ca o sa le mai am in curand, dorinte pe care incepusem sa le uit in ultimul timp, vise la care renuntasem si un curaj care incepea sa ma paraseasca. E ciudat cum se schimba lucrurile de la o zi la alta, de la o saptamana la alta, de la o luna la alta; cum viata noastra poate sa ia o intorsatura nebanuita, drumuri noi si neexplorate, pe care ne gasim nerabdatori sa le incercam, desi nu am fi crezut asta...