Questions...

"The universe may not always play fair, but at least it has a hell of a sense of humour..."

E ciudat cum in viata, intr-un mod sau altul, mereu se intoarce roata. Ce ai dat la un moment dat, primesti inapoi, indiferent daca e vorba despre ceva bun sau despre ceva rau. Cum ai fost intr-o relatie, va fi poate partenerul tau din urmatoarea relatie...si tu vei prelua rolul pe care inainte ar fi trebuit sa il iei. Ma tot intreb in ce masura poti controla lucrurile astea? Caci se pare ca orice am face, in mod inconstient ducem cu noi in fiecare noua relatie bagajele emotionale din ultima. Daca o data am dat totul din noi si nu am primit ce am fi meritat, daca am facut tot posibilul ca lucrurile sa mearga bine si ne-am trezit totusi singuri, intrebandu-ne ce rost a avut totul, oare mai suntem in stare sa stergem cu buretele tot ce a fost si sa dam din nou tot ce e mai bun unei persoane care arata ca merita? Sau tot ce am trait in trecut ne afecteaza modul in care ne comportam in viitor? Daca am iubit si nu am fost iubiti, suntem condamnati sa nu iubim cand suntem iubiti? Daca am luptat si celalalt a renuntat, suntem condamnati sa renuntam noi, in timp ce celalalt lupta? Daca o data am ranit foarte tare o persoana care ne-a iubit, orice am face vom fi noi cei raniti in viitor? Se spune ca trecutul apartine trecutului, dar, desi ne putem detasa de anumite evenimente, de anumite persoane, de anumite sentimente, ducem totusi cu noi mereu reminiscente a ceea ce a fost candva...Fiecare experienta prin care trecem ne modeleaza, ne schimba, ne ajuta sa devenim ceea ce suntem si se pare ca, la un nivel cosmic sau karmic (depinde de interpretarea fiecaruia dintre noi), influenteaza ceea ce ni se va intampla pe viitor. Tot ce pot sa sper e ca mai mult faptele bune sa isi caute rasplata acum si in viitor, iar cele rele sa fi fost deja absolvite de momentele mai dificile din trecut...

Mi-e dor...

Mi-e dor sa fiu tinuta in brate cu mult drag.

Mi-e dor sa fiu privita cu dragoste.

Mi-e dor sa-mi inclestez degetele in mainile cuiva.

Mi-e dor sa fiu pupata pe frunte.

Mi-e dor sa fiu mangaiata pe par.

Mi-e dor sa ma simt speciala.

Mi-e dor sa fiu iubita...

A new start...

"Every new beginning is some beginning's end..."

Si iata-ma aici...in momentul la care m-am gandit atat de mult in ultimele luni. Un nou inceput, o noua etapa din viata mea...un oras nou, o tara straina, oameni pe care nu ii cunosc si o limba pe care nu o stapanesc cum as vrea. Toate astea si mai departe de casa. In momentele astea ma intreb unde e de fapt casa mea... Am si uitat ce greu e sa te muti in alta tara, sa te trezesti singur intr-un loc necunoscut, avand cu tine doar sperante si entuziasm. Se spune ca fiecare inceput e greu...si chiar e. Atatea lucruri imi par departe, atatea amintiri par rupte din alta viata, atatia oameni cu care am impartit atatea par niste necunoscuti. Si ma trezesc stand singura pe pat si gandindu-ma, pentru a nu stiu cata oara, la viata mea...la oamenii care sunt sau care au fost in ea, la modul in care am imbratisat toate schimbarile prin care am trecut, fie ele voite sau nu, bune sau rele. Si sper din tot sufletul ca aici sa fie totul cum m-am asteptat, cum mi-am inchipuit...sau chiar mai bine...

...

"Remnants of dying laughter
Echoes of silent cries..."

Pasi grabiti ce se pierd in noapte...
Amintiri ce dispar in ceata...
Sentimente ce se sting usor...sau poate s-au stins deja, atat de incet, incat nici nu am realizat...
Intrebari fara raspuns...
Raspunsuri ce nu-si mai au rostul...
Chipuri ce nu mai prind contur in mintea mea...
Trairi ce prind adesea din nou viata...
O vreme de mult uitata...
Dezamagiri ce nu pot fi uitate...

Lost

I don't know who I am anymore...

Nu ma mai recunosc. Ma privesc in oglinda, privesc spre viata mea si nu stiu incotro ma indrept, ce directie sa iau. Nici macar nu mai stiu ce imi doresc, in ce cred, ce simt. Nu inteleg anumite decizii pe care le iau, nu inteleg anumite sentimente pe care le am si motivele pentru care ma simt asa. Parca plutesc fara tinta, traind de pe azi pe maine. In ultima vreme, toata viata mea s-a desfasurat cu o viteza ametitoare...nu mai am timp sa meditez, sa gandesc, sa imi revin. Totul se intampla atat de repede. Nu mai imi gasesc locul, trec de la o stare la alta, de la o locatie la alta si parca ma ratacesc tot mai tare, parca nu mai apartin nicaieri si cu nimeni. Sunt alta persoana, una care nu credeam ca o sa fiu. Am realizat ca imi place sa stiu incotro ma indrept si, mai ales, unde sunt. Si acum nu stiu...nici macar nu mai stiu cum sunt...ma simt pierduta intr-un amalgam de sentimente contradictorii, intr-o mare de evenimente ce nu ma lasa sa imi regasesc rostul. Imi place stabilitatea, siguranta, sa am totul planuit. Dar, acum, orice fac, ma gasesc mereu in aceeasi stare de dezorientare si confuzie. Si ar fi timpul pentru o schimbare, dar atatea s-au schimbat in ultimul an, si in rau, si in bine, incat schimbarea ce inainte ma entuziasma si ma facea fericita, acum ma sperie...Si nu-mi doresc altceva decat sa reusesc sa imi fac ordine in ganduri, in sentimente, in teluri...in toata viata, de fapt. Vreau sa revin pe un drum care sa nu fie incetosat, sa stiu ce imi doresc si de ce si sa fiu cum as fi vrut sa fiu si nu asa cum sunt acum...

Sadness

You'll always be in my heart...


Azi ar fi fost ziua ta... Desi o alta persoana extrem de importanta pentru mine e nascuta tot in aceasta zi si a reusit sa ma umple de zambete si buna-dispozitie, data de 27 iunie nu poate sa treaca acum fara sa lase tristete in sufletul meu si lacrimi in ochii mei. Nu-mi vine sa cred ca a trecut atata timp de cand ai plecat din vietile noastre, de cand nu ti-am mai zarit chipul, zambetul blajin... de cand nu ti-am mai auzit vocea calda dandu-mi sfaturi bune.Timpul nu a reusit altceva decat sa imi ocupe zilele si gandurile cu lucruri, oameni si pasiuni noi...Durerea insa e mereu prezenta in sufletul meu si dorul nu face altceva decat sa creasca zilnic, nelasand golul din mine sa fie umplut de nimic din ceea ce fac. O sa fii mereu o parte din mine, o sa ramai in inima si in viata mea prin urmele adanci pe care le-ai lasat...Tu mi-ai aratat ce inseamna sa fii o persoana buna, sa crezi in binele din oamenii din jurul tau, sa zambesti, sa fii cald si iubitor, sa ierti. Desi nimic nu va fi niciodata la fel acum ca nu mai esti printre noi, tot ce m-ai invatat si toate amintirile pe care le-am adunat impreuna cu tine, cu voi, vor fi mereu vii.

Te iubim si nu o sa te uitam niciodata!

Clarity

"I can see clearly now..."

E ciudat cum noi, oamenii, vedem adesea in jurul nostru doar ceea ce ne place sa vedem, percepem unele lucruri asa cum ne-am dori sa fie si nu cum sunt in realitate. Tocmai din acest motiv, cand ajung la un moment in care incep sa vad clar si rational realitatea din jurul meu, sunt complet surprinsa de faptul ca nu am vazut-o inainte.

Cred ca am refuzat sa o vad, sa o accept.

Imi doream atat de mult ca lucrurile sa stea intr-un anumit fel, ca ceea ce se intampla sa aiba insemnatatea pe care ar fi putut sa o aiba, incat mi-am creat singura o iluzie pe care am alimentat-o pana in ultima clipa. Si, acum, privind totul printr-o alta prisma, cu alti ochi, imi dau seama ca situatia nu era deloc cum o vedeam eu, cum as fi dorit-o... Si ma intreb cum si de ce nu am fost capabila sa vad clar si inainte. Ma bucura faptul ca acum realizez anumite semnificatii, pe care am ales sa le ignor in trecut, dar sper ca pe viitor sa nu ma mai afund din nou in negare, in acea naivitate ce ma face ulterior sa fiu dezamagita de mine.

Ghosts...

"I had confronted my ghost, I had accepted and released it..."

Mereu mi-a fost greu sa accept pierderi...sa accept plecarea unor oameni din viata mea, a unor momente, a unor sentimente... Ma trezeam mereu sperand, asteptand ca ceva sa se intample, ceva care sa schimbe situatia actuala si sa ma transforme dintr-o persoana care a pierdut intr-una care recastiga ceva ce a avut candva. In ciuda acestei sperante perpetue, pe care ma gasesc simtind-o mereu in acele clipe de pierdere, astazi ma uit in jurul meu, privesc adanc in sufletul si in gandurile mele si imi dau seama ca asteptarea s-a incheiat, imi dau seama ca acea speranta desarta s-a transformat intr-un alt gen de speranta, indreptata spre alte lucruri, spre alti oameni, spre alte intamplari. Nu stiu de ce azi, mai mult ca in alte zile, sunt constienta de faptul ca am dat drumul unor lucruri carora nu ma simteam pregatita sa le dau drumul inca. Azi, privesc cu capul sus, cu speranta si optimism, cu un zambet lin spre viitor...si cu mult drag si nostalgie spre trecutul care mi-a daruit atat de multe clipe frumoase si care m-a invatat atatea... Imi trec prin cap ganduri pe care nu credeam ca o sa le mai am in curand, dorinte pe care incepusem sa le uit in ultimul timp, vise la care renuntasem si un curaj care incepea sa ma paraseasca. E ciudat cum se schimba lucrurile de la o zi la alta, de la o saptamana la alta, de la o luna la alta; cum viata noastra poate sa ia o intorsatura nebanuita, drumuri noi si neexplorate, pe care ne gasim nerabdatori sa le incercam, desi nu am fi crezut asta...