Questions...

"The universe may not always play fair, but at least it has a hell of a sense of humour..."

E ciudat cum in viata, intr-un mod sau altul, mereu se intoarce roata. Ce ai dat la un moment dat, primesti inapoi, indiferent daca e vorba despre ceva bun sau despre ceva rau. Cum ai fost intr-o relatie, va fi poate partenerul tau din urmatoarea relatie...si tu vei prelua rolul pe care inainte ar fi trebuit sa il iei. Ma tot intreb in ce masura poti controla lucrurile astea? Caci se pare ca orice am face, in mod inconstient ducem cu noi in fiecare noua relatie bagajele emotionale din ultima. Daca o data am dat totul din noi si nu am primit ce am fi meritat, daca am facut tot posibilul ca lucrurile sa mearga bine si ne-am trezit totusi singuri, intrebandu-ne ce rost a avut totul, oare mai suntem in stare sa stergem cu buretele tot ce a fost si sa dam din nou tot ce e mai bun unei persoane care arata ca merita? Sau tot ce am trait in trecut ne afecteaza modul in care ne comportam in viitor? Daca am iubit si nu am fost iubiti, suntem condamnati sa nu iubim cand suntem iubiti? Daca am luptat si celalalt a renuntat, suntem condamnati sa renuntam noi, in timp ce celalalt lupta? Daca o data am ranit foarte tare o persoana care ne-a iubit, orice am face vom fi noi cei raniti in viitor? Se spune ca trecutul apartine trecutului, dar, desi ne putem detasa de anumite evenimente, de anumite persoane, de anumite sentimente, ducem totusi cu noi mereu reminiscente a ceea ce a fost candva...Fiecare experienta prin care trecem ne modeleaza, ne schimba, ne ajuta sa devenim ceea ce suntem si se pare ca, la un nivel cosmic sau karmic (depinde de interpretarea fiecaruia dintre noi), influenteaza ceea ce ni se va intampla pe viitor. Tot ce pot sa sper e ca mai mult faptele bune sa isi caute rasplata acum si in viitor, iar cele rele sa fi fost deja absolvite de momentele mai dificile din trecut...

Mi-e dor...

Mi-e dor sa fiu tinuta in brate cu mult drag.

Mi-e dor sa fiu privita cu dragoste.

Mi-e dor sa-mi inclestez degetele in mainile cuiva.

Mi-e dor sa fiu pupata pe frunte.

Mi-e dor sa fiu mangaiata pe par.

Mi-e dor sa ma simt speciala.

Mi-e dor sa fiu iubita...

A new start...

"Every new beginning is some beginning's end..."

Si iata-ma aici...in momentul la care m-am gandit atat de mult in ultimele luni. Un nou inceput, o noua etapa din viata mea...un oras nou, o tara straina, oameni pe care nu ii cunosc si o limba pe care nu o stapanesc cum as vrea. Toate astea si mai departe de casa. In momentele astea ma intreb unde e de fapt casa mea... Am si uitat ce greu e sa te muti in alta tara, sa te trezesti singur intr-un loc necunoscut, avand cu tine doar sperante si entuziasm. Se spune ca fiecare inceput e greu...si chiar e. Atatea lucruri imi par departe, atatea amintiri par rupte din alta viata, atatia oameni cu care am impartit atatea par niste necunoscuti. Si ma trezesc stand singura pe pat si gandindu-ma, pentru a nu stiu cata oara, la viata mea...la oamenii care sunt sau care au fost in ea, la modul in care am imbratisat toate schimbarile prin care am trecut, fie ele voite sau nu, bune sau rele. Si sper din tot sufletul ca aici sa fie totul cum m-am asteptat, cum mi-am inchipuit...sau chiar mai bine...

...

"Remnants of dying laughter
Echoes of silent cries..."

Pasi grabiti ce se pierd in noapte...
Amintiri ce dispar in ceata...
Sentimente ce se sting usor...sau poate s-au stins deja, atat de incet, incat nici nu am realizat...
Intrebari fara raspuns...
Raspunsuri ce nu-si mai au rostul...
Chipuri ce nu mai prind contur in mintea mea...
Trairi ce prind adesea din nou viata...
O vreme de mult uitata...
Dezamagiri ce nu pot fi uitate...

Lost

I don't know who I am anymore...

Nu ma mai recunosc. Ma privesc in oglinda, privesc spre viata mea si nu stiu incotro ma indrept, ce directie sa iau. Nici macar nu mai stiu ce imi doresc, in ce cred, ce simt. Nu inteleg anumite decizii pe care le iau, nu inteleg anumite sentimente pe care le am si motivele pentru care ma simt asa. Parca plutesc fara tinta, traind de pe azi pe maine. In ultima vreme, toata viata mea s-a desfasurat cu o viteza ametitoare...nu mai am timp sa meditez, sa gandesc, sa imi revin. Totul se intampla atat de repede. Nu mai imi gasesc locul, trec de la o stare la alta, de la o locatie la alta si parca ma ratacesc tot mai tare, parca nu mai apartin nicaieri si cu nimeni. Sunt alta persoana, una care nu credeam ca o sa fiu. Am realizat ca imi place sa stiu incotro ma indrept si, mai ales, unde sunt. Si acum nu stiu...nici macar nu mai stiu cum sunt...ma simt pierduta intr-un amalgam de sentimente contradictorii, intr-o mare de evenimente ce nu ma lasa sa imi regasesc rostul. Imi place stabilitatea, siguranta, sa am totul planuit. Dar, acum, orice fac, ma gasesc mereu in aceeasi stare de dezorientare si confuzie. Si ar fi timpul pentru o schimbare, dar atatea s-au schimbat in ultimul an, si in rau, si in bine, incat schimbarea ce inainte ma entuziasma si ma facea fericita, acum ma sperie...Si nu-mi doresc altceva decat sa reusesc sa imi fac ordine in ganduri, in sentimente, in teluri...in toata viata, de fapt. Vreau sa revin pe un drum care sa nu fie incetosat, sa stiu ce imi doresc si de ce si sa fiu cum as fi vrut sa fiu si nu asa cum sunt acum...

Sadness

You'll always be in my heart...


Azi ar fi fost ziua ta... Desi o alta persoana extrem de importanta pentru mine e nascuta tot in aceasta zi si a reusit sa ma umple de zambete si buna-dispozitie, data de 27 iunie nu poate sa treaca acum fara sa lase tristete in sufletul meu si lacrimi in ochii mei. Nu-mi vine sa cred ca a trecut atata timp de cand ai plecat din vietile noastre, de cand nu ti-am mai zarit chipul, zambetul blajin... de cand nu ti-am mai auzit vocea calda dandu-mi sfaturi bune.Timpul nu a reusit altceva decat sa imi ocupe zilele si gandurile cu lucruri, oameni si pasiuni noi...Durerea insa e mereu prezenta in sufletul meu si dorul nu face altceva decat sa creasca zilnic, nelasand golul din mine sa fie umplut de nimic din ceea ce fac. O sa fii mereu o parte din mine, o sa ramai in inima si in viata mea prin urmele adanci pe care le-ai lasat...Tu mi-ai aratat ce inseamna sa fii o persoana buna, sa crezi in binele din oamenii din jurul tau, sa zambesti, sa fii cald si iubitor, sa ierti. Desi nimic nu va fi niciodata la fel acum ca nu mai esti printre noi, tot ce m-ai invatat si toate amintirile pe care le-am adunat impreuna cu tine, cu voi, vor fi mereu vii.

Te iubim si nu o sa te uitam niciodata!

Clarity

"I can see clearly now..."

E ciudat cum noi, oamenii, vedem adesea in jurul nostru doar ceea ce ne place sa vedem, percepem unele lucruri asa cum ne-am dori sa fie si nu cum sunt in realitate. Tocmai din acest motiv, cand ajung la un moment in care incep sa vad clar si rational realitatea din jurul meu, sunt complet surprinsa de faptul ca nu am vazut-o inainte.

Cred ca am refuzat sa o vad, sa o accept.

Imi doream atat de mult ca lucrurile sa stea intr-un anumit fel, ca ceea ce se intampla sa aiba insemnatatea pe care ar fi putut sa o aiba, incat mi-am creat singura o iluzie pe care am alimentat-o pana in ultima clipa. Si, acum, privind totul printr-o alta prisma, cu alti ochi, imi dau seama ca situatia nu era deloc cum o vedeam eu, cum as fi dorit-o... Si ma intreb cum si de ce nu am fost capabila sa vad clar si inainte. Ma bucura faptul ca acum realizez anumite semnificatii, pe care am ales sa le ignor in trecut, dar sper ca pe viitor sa nu ma mai afund din nou in negare, in acea naivitate ce ma face ulterior sa fiu dezamagita de mine.

Ghosts...

"I had confronted my ghost, I had accepted and released it..."

Mereu mi-a fost greu sa accept pierderi...sa accept plecarea unor oameni din viata mea, a unor momente, a unor sentimente... Ma trezeam mereu sperand, asteptand ca ceva sa se intample, ceva care sa schimbe situatia actuala si sa ma transforme dintr-o persoana care a pierdut intr-una care recastiga ceva ce a avut candva. In ciuda acestei sperante perpetue, pe care ma gasesc simtind-o mereu in acele clipe de pierdere, astazi ma uit in jurul meu, privesc adanc in sufletul si in gandurile mele si imi dau seama ca asteptarea s-a incheiat, imi dau seama ca acea speranta desarta s-a transformat intr-un alt gen de speranta, indreptata spre alte lucruri, spre alti oameni, spre alte intamplari. Nu stiu de ce azi, mai mult ca in alte zile, sunt constienta de faptul ca am dat drumul unor lucruri carora nu ma simteam pregatita sa le dau drumul inca. Azi, privesc cu capul sus, cu speranta si optimism, cu un zambet lin spre viitor...si cu mult drag si nostalgie spre trecutul care mi-a daruit atat de multe clipe frumoase si care m-a invatat atatea... Imi trec prin cap ganduri pe care nu credeam ca o sa le mai am in curand, dorinte pe care incepusem sa le uit in ultimul timp, vise la care renuntasem si un curaj care incepea sa ma paraseasca. E ciudat cum se schimba lucrurile de la o zi la alta, de la o saptamana la alta, de la o luna la alta; cum viata noastra poate sa ia o intorsatura nebanuita, drumuri noi si neexplorate, pe care ne gasim nerabdatori sa le incercam, desi nu am fi crezut asta...

Vienna waits for you...

"These streets will make you feel brand new

The lights will inspire you"

Azi am petrecut o dupa-amiaza perfecta in Viena. Si mi-am dat seama, pentru a nu stiu cata oara, cat sunt de norocoasa. Ador orasul asta...fiecare cladire, fiecare straduta, fiecare parc, fiecare copac, fiecare floare. Imi place la nebunie sa ma plimb, sa explorez, sa admir totul in jur si sa simt de fiecare data cum ma indragostesc din nou de Viena. E un oras incredibil, care m-a cucerit din prima clipa si care nu inceteaza sa ma surprinda si sa ma atraga. E trist cum adeseori ma afund in programul meu cotidian, in stresul de la facultate, in grijile zilnice si uit sa deschid ochii si sa privesc in jur ca sa realizez pentru o clipa cat de mult ma bucur ca locuiesc aici, cat sunt de norocoasa pentru ca am ocazia sa traiesc viata pe care o am acum. Asa suntem noi, oamenii: tindem sa vedem partea goala a paharului, sa ne abatem de la lucrurile frumoase pe care le avem sau le traim. Si e pacat. Asa ca, aici, acum, imi fac mie insami o promisiune...aceea de a-mi aminti zi de zi cat de mult iubesc orasul in care traiesc, cat de recunoscatoare sunt pentru tot ceea ce merge bine in viata mea, pentru toti oamenii pe care ii iubesc si care ma iubesc, pentru toate momentele frumoase pe care le traiesc acum sau le-am trait in trecut...pentru tot ce ma face sau m-a facut vreodata fericita.

Rainy day...

"The best thing one can do when it's raining is to let it rain."

You know those days when it's raining and the whole world seems sad? Clouds are gathering around above the city, it's cold and it's pouring...and you feel like hiding in your bed from all the bad things that have happened to you or from all those that could happen. Today is one of those days for me. It's a rainy day, when I feel lonely and I only wish to crawl into my bed and sleep, to dissappear in the world of dreams, where the sun shines and the rain doesn't make me want to hide. It's strange how the weather could wake up so many feelings inside one person. I'm always amazed by the way the sun makes me smile and feel happy and grateful for all the things I have in my life, for all the people who love me and whom I love, for all the little things that make me feel good...for everything. And I'm also surprised how rain can make us melancholic, philosophical, even sad sometimes...These are the moments when I realise that we are nature's slaves, that we have no power over the uncontrollable. It's weird to see that a life that one day seems so great and fulfilling could turn into an incomplete one on a rainy day. That's just how we, people, are...

Future

"The future belongs to those who believe in the beauty of their dreams."

These past few days I lived the most amazing and surreal experience. I don't know if it managed to change a part of me for the long term or just for the following period...but it did change me and the way I think and what I believe in. Looking back it's really hard to understand how a conference, a short trip could leave such traces in my heart and in my thoughts. It's hard to explain it to those that weren't there, but I am sure that those who shared this experience with me really understand what I am talking about. I really learned a lot and not just about this great organization that I just joined, but about life, about people, about the world and the most important, about myself. I always thought that I am too small to make a difference in the world, but these days I realized this kind of thinking stopped me from even trying. Which is not good. It's ambitious and a little unrealistic to think that you could really change something around you, but it's sad to not even think about it. It makes you stop following your dreams, stop believing in yourself...stop having dreams altogether.

I was so amazed by the fact that 200 people that got together as strangers could connect on so many levels just by spending time together, attending some sessions, dancing and laughing as a group. When after such a short period of knowing eachother, we got to a moment when everybody talked with honesty and emotion about his/her life, about his/her feelings, I had the most amazing feeling...something I have never experienced before...and something that I will never forget. I can't believe I could ever feel this way, especially in this kind of circumstances and at this particular point in my life. I am really grateful that I was a part of what happened this weekend in Fürstenfeld and it was an experience that I'll always treasure and remember.

Gooooo LC Vienna!!!

Time

"Timp, incotro mergi?

Spre ce melaguri noi, grabit, alergi?"

In ultimele zile m-am gandit mult la cat de repede trece timpul. E primavara deja. Parca ieri asteptam cu nerabdare Craciunul si cu speranta un an nou...Acum ne bucuram din nou de reinvierea naturii, de razele calduroase ale soarelui, de zilele insorite si frumoase, care ne indeamna sa zambim, sa fim mai optimisti si mai buni. E uimitor cu ce viteza trece vremea si cate se schimba in viata noastra de la o zi la alta, uneori fara ca macar sa ne dam seama de acest lucru. Ca o nostalgica ce sunt, privesc adeseori inapoi spre ultimii ani si observ cate lucruri nu mai sunt cum au fost, cati oameni au plecat din viata mea si cati au pasit in ea. Plecarea unora am plans-o cu amar si ma intristeaza zilnic datorita faptului ca este vesnica, plecarea altora s-a facut pe nesimtite, din cauza distantei, intai fizice si apoi emotionale...Am imbratisat insa prieteni, cunostiinte si locuri noi sau am descoperit noi parti si am dezvaluit lucruri pana de curand necunoscute in unele persoane pe care le cunosteam de o viata. Gandindu-ma la toate aceste lucruri, incep sa realizez ceva ce tot aud in jurul meu si anume, cat de pretioasa este clipa, prezentul, fiecare zi pe care o traim. Imi dau seama cat este de important sa profiti din plin de fiecare zi care iti este data, de fiecare clipa pe care o ai alaturi de cei dragi, de fiecare moment al vietii tale, indiferent ca este bun sau rau. Imi dau seama cat este de important prezentul; ca in trecut trebuie privit doar pentru a-ti aminti clipele frumoase si a invata din cele neplacute; ca spre viitor trebuie privit doar pentru a-ti umple inima de speranta...Momentul actual este tot ceea ce conteaza acum, nu ce a fost si, mai ales, ce ar putea sa fie. Ar fi atat de bine daca as reusi mereu sa privesc doar in prezent, sa traiesc in primul rand azi si sa nu-mi fac ganduri pentru ce a fost ieri, ce ar fi fost daca si pentru ce ar putea fi maine...

Alone

"I'm lonely. I am. The loneliness is palpable."

Azi mi-am dat seama care este cea mai mare frica a mea. Nu e ceva ce ar speria pe oricine, dar pe mine ma inspaimanta de-a dreptul. Mi-e frica de singuratate. Si nu ma refer la singuratatea pe care o ai cand nu esti intr-o relatie, cand nu ai o persoana speciala, ci la alt gen de singuratate...La momentul acela cand desi ai o gramada de lume in jurul tau, ai sentimentul ca esti singur. Am realizat cat ma sperie acest lucru azi, cand m-am trezit singura fizic. Desi stiu ca am in viata mea foarte multe persoane care tin la mine si care ar face aproape orice ca sa stie ca mi-e bine, faptul ca toate sunt acum la departare imi da un sentiment atat de neplacut, de incomod. Si imi repet ca totul vine din capul meu si ca ar trebui sa profit de cateva zile de liniste ca sa fac lucruri pe care nu as putea sa le fac in alte conditii. Dar, se pare ca am nevoie de oameni ca de aer... Am nevoie sa am in jurul meu persoane dragi, care ma iubesc si pe care le iubesc, am nevoie sa vorbesc cu oameni, sa zambesc,sa imbratisez...

Tuturor femeilor...

Acum cateva zile am primit un mail care mi-a placut foarte mult. Era despre femei. Azi, de 8 martie, am sa-l redau pe blogul meu si sper sa il citeasca cat mai multe dintre noi. Here's to you, ladies;)

Dumnezeu nu va da oamenii pe care ii vreti; El va da oamenii de care aveti nevoie...ca sa va ajute, sa va raneasca, sa va paraseasca, sa va iubeasca si sa va transforme in persoana care ati fost destinate sa fiti.

Femeile au puteri care ii uimesc pe barbati...

Indura greutati si cara poveri.

Dar isi pastreaza fericirea, dragostea si bucuria.

Zambesc atunci cand ar vrea sa tipe.

Canta atunci cand ar vrea sa planga.

Plang atunci cand sunt fericite.

Si rad cand sunt nervoase.

Lupta pentru lucrurile in care cred.

Se ridica impotriva nedreptatii.

Nu accepta "nu" drept raspuns atunci cand cred ca exista o solutie mai buna.

Suporta lipsuri pentru ca familia lor sa aiba de toate.

Merg la doctor cu un prieten speriat.

Iubesc neconditionat.

Plang atunci cand copiii lor au succes.

Sunt fericite cand aud despre o nastere sau o nunta.

Li se frange inima cand le moare un prieten.

Jelesc la pierderea unui membru al familiei.

Sunt puternice atunci cand cred ca nu le-a mai ramas deloc putere.

Ele stiu ca o imbratisare si un sarut pot vindeca o inima ranita.

Femeile sunt de toate marimile, formele si culorile.
Inima unei femei este ceea ce tine lumea in miscare.
Ele aduc bucurie, speranta si dragoste.
Ele au mila si idei.
Ele ofera sprijin moral familiei si prietenilor.
Femeile au lucruri vitale de spus si totul de oferit.

Totusi, daca exista un defect al femeilor, acesta este ca ele isi uita valoarea. Azi, de ziua voastra, amintiti-va cat de minunate sunteti... La multi ani!:)

Meet me halfway...

"Meet me halfway, right at the borderline
That's where I'm gonna wait, for you
I'll be looking out, night and day
Took my heart to the limit and this is where I'll stay
I can't go any further then this..."

Nu inteleg de ce trebuie sa imi fie atat de greu sa accept ca poate lucrurile chiar nu mai merg si chiar nu o sa mai mearga bine intre noi. Nu inteleg de ce mi-e atat de greu sa recunosc ca poate ce simtim nu e destul, ca poate nu suntem atat de puternici pe cat imi doresc sa fim. Cred ca putem face lucrurile sa mearga bine, chiar foarte bine si totusi, ma lovesc de un zid. Asa ca, nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb daca nu cumva ma insel, daca nu cumva ar trebui sa pun armele jos si sa nu mai lupt. Si totusi, de cate ori intrebarile astea imi rasar in minte...stau si astept... Astept ca la jumatatea drumului sa ma intampine, sa faca el urmatorul pas, apoi eu urmatorul si tot asa pana cand reusim sa ajungem din nou pe acelasi drum.Astept sa imi arate ca merita, ca poate si mai ales, ca vrea. Ca MA vrea. De ce astept din nou in zadar?

R.I.P.

"People come into your life and people go. But (...) the ones you love are always in your heart."

To Mary

Draga mea prietena,
Uite ca am ajuns si noi momentele acelea in care a trebuit sa ne luam ramas-bun de la cate o persoana extrem de importanta din viata noastra. E greu sa intelegi ce semnifica un astfel de eveniment in viata unei persoane si nu poti sa te identifici cu durerea provocata de el decat cand treci tu insuti prin asta. Adesea am auzit de moartea bunicilor celor din jurul nostru si am privit asta superficial, gandindu-ne ca probabil au fost batrani, bolnavi, ca asta e viata si trebuie mers inainte. Si asa si e. Dar, ajungand chiar noi sa ne pierdem cate un bunic drag, ne-am dat seama ca bunicii nu au varsta. Oricand ar pleca dintre noi, oricat ne-ar fi pregatit timpul si boala pentru acest lucru, doare...doare foarte tare. Nu e usor sa accepti ca o persoana care te-a vazut crescand, care te-a tinut de mana, care te-a hranit si ingrijit, care ti-a dat o mare parte din educatie, care te-a sfatuit si mangaiat te paraseste. Si nu oricum, ci pentru totdeauna. In acest moment nu exista cuvinte de consolare, orice ar spune cei din jur e de prisos. Si, totusi, eu incerc sa iti indrept gandurile spre cea care a fost bunica ta draga, spre amintirile pe care ti le-a lasat. Gandeste-te la ea, la tot ce te-a invatat si sfatuit, la toate momentele petrecute alaturi de ea. Si nu lasa tristetea sa te doboare. Bucura-te ca ai fost una din norocosii care au apucat sa isi cunoasca bunicii si sa isi creeze amintiri alaturi de ei. Nu toti au acelasi noroc ca si noi. Si apoi, uita-te in jurul tau si incearca sa apreciezi prezenta parintilor tai, care, desi te supara de multe ori, te iubesc si iti vor doar binele; prezenta fratelui tau, a celorlalte rude si a prietenilor care incearca sa fie alaturi de tine in aceste zile. Iar pe bunica ta, poart-o mereu in inima ca si acum...acolo ea va fi vie mereu.

Hope

"Every time you go away
You take a piece of me with you..."

Ploaie. Intuneric. Un tren ce dispare in zare, ducand cu el si o parte din mine. Paseam singura si intristata, gandindu-ma la inca un ramas-bun...la imbratisarile tandre dinainte de plecare, la sarutarile dulci, la cuvintele pline de dragoste, la fetele noastre triste, la gandurile pline de speranta. Desi acest scenariu imi este atat de cunoscut, de fiecare data reuseste sa trezeasca in mine aceleasi sentimente. Tristetea data de plecare. Speranta ca zilele ce vor trece nu vor reusi sa estompeze sentimentele din noi, amintirile.Speranta ca revederea va fi la fel de dulce precum ne-o dorim acum, ca distanta si timpul ne vor ierta de aceasta data si ca vor fi ei sclavii nostri si nu invers, ca si alte dati. Speranta ca vom reusi sa fim atat de puternici precum credem acum ca suntem. Speranta ca totul va fi bine si frumos.Chiar sper ca asa va fi...

Friendships

"They say nothing lasts forever; dreams change, trends come and go, but friendships never go out of style."

Avand mult timp liber in ultima vreme, m-am trezit adoptand o serie de ocupatii care mai de care mai deosebite. Zilele trecute, de exemplu, am rasfoit cateva albume de poze mai vechi si am inceput sa vizionez gramada de filmari din vacanta si de la diverse evenimente pe care o avem in casa, dar la care nimeni (in afara de mine) nu se uita niciodata. Si uite asa, usor nostalgica, am ajuns sa calatoresc prin intermediul acestor imagini in trecutul meu. Am descoperit cat si cum m-am schimbat de-a lungul anilor. De la gusturi in materie de moda (Thank God for that, because some fashion choices were more than questionable:P), tunsori si preferinte muzicale, pana la cele in materie de baieti si prieteni. Si, mi-am dat seama de ceva. Au fost multe lucruri care au venit si au plecat din viata mea, multe persoane care au facut acelasi lucru, lasand urme mai mult sau mai putin puternice in sufletul meu, dar sunt cateva persoane (nu multe) care au ramas mereu acolo, indiferent de perioada din viata mea. Acele persoane sunt cateva din prietenele mele din copilarie, cu care si acum imi face o deosebita placere sa imi petrec timpul. Ele sunt cele care mi-au vazut evolutia, cele care au fost langa mine cand am ras si cand am plans, cele care au fost martore la toate greselile mele, la toate succesele si esecurile mele. Mi-au fost mereu alaturi, desi impreuna am intampinat si perioade frumoase, si perioade mai putin frumoase. Eu le-am gresit lor, ele mie, si totusi am reusit sa serbam atatia ani de prietenie neintrerupta. Va multumesc!

Vulnerability

"When it comes to relationships, how do you know when enough is enough?"

Azi mi-am dat seama de un lucru. Un lucru pe care probabil cei din jur l-au observat la mine, dar, din politete sau din alte considerente de bun-simt, au ales sa nu mi-l spuna. Sau poate mi l-au spus si eu am ales sa ii ignor. Mi-am dat seama ca in mine se intampla o transformare de cate ori ma indragostesc...devin usor naiva, increzatoare in lucruri in care in mod normal nu cred, insetata de dragoste, de afectiune, de gesturi de iubire. Devin vulnerabila. Si urasc asta. Poate chiar de aceea mi-e si atat de greu sa o recunosc. Dar se spune ca acceptarea e primul pas spre vindecare;) Asa ca, prin acest post, imi accept conditia de romantica temporara, de indragostita...si sper doar ca aceasta parte din mine sa nu ma impiedice sa imi dau seama cand destul e destul, cand nu mai merita sa fiu asa cum sunt si cand e momentul sa trec la o alta etapa a vietii mele. Caci, pana la urma, cred ca fiecare dintre noi devenim mai sensibili si mai usor de ranit cand iubim. Si nu ar trebui sa privim asta neaparat ca pe ceva rau, atata timp cat reusim sa ne pastram identitatea si sa nu uitam ce ne dorim de fapt.

Valentine's Day

To all my single girlfriends...

E Valentine's Day. Ziua Indragostitilor. Orasul e impanzit de inimioare, baloane, cantece de dragoste, cuvinte de iubire. Cuplurile au imbratisat aceasta sarbatoare, desi nu ne apartine, profitand de ocazie pentru a-si arata unul altuia cat se iubesc...pentru a-si darui o mica atentie, o floare, un zambet cald, o imbratisare, un sarut. Peste tot, oamenii stau macar pentru o clipa sa se gandeasca la cel/cea pe care il/o iubesc. Dar ce se intampla cu cei care nu au o pereche in aceasta zi? Ei sunt uitati...Nu exista nici o single's party de Valentine's Day,nici un local care sa ii primeasca pe cei care sufera din dragoste, pe cei care nu au un el sau o ea.Nu exista nici un local care sa nu fie impanzit de baloane rosii si de dedicatii de dragoste...Asa ca, poate cei care se simt neglijati in aceasta zi a dragostei ar trebui sa priveasca dincolo de semnificatiile comerciale ale acestei sarbatori imprumutate si sa o imbratiseze la fel ca cei care au un motiv sa o faca. Daca tot se zice ca azi este o zi a iubirii, amintiti-va de cei pe care ii iubiti. Nu va lasati intristati de faptul ca nu sunteti intr-un cuplu, ca nu are cine sa va daruiasca azi un gest special, ci ganditi-va la iubire in celelalte forme ale ei...Amintiti-va de parintii vostri, de bunici, de prieteni, de colegi. Amintiti-va ca iubiti si sunteti iubite:)

A new beginning...

"I will be strong, I will be faithful
'Cos I'm counting on a new beginning,
A reason for living,
A deeper meaning."

Nu au fost multe situatii in viata mea in care sa ma gasesc intrebandu-ma ce sa fac. Si, totusi, zilele trecute m-am aflat intr-una din aceste situatii...cand chiar nu stiam ce sa fac. Stiam exact ce imi doresc, in legatura cu asta nu a existat nici o indoiala de foarte mult timp, dar nu stiam daca alegand ceea ce imi doresc voi reusi sa fiu din nou fericita. Nu stiam daca pot sa mai am incredere, daca pot sa ma mai deschid, daca pot sa fiu cea care am fost pana acum. O privire mi-a spus mai mult decat 1000 de cuvinte, un gest mi-a aratat ca poate merita sa mai incerc o data. Si, iata, ma aflu din nou unde am mai fost si altadata. Desi usor neincrezatoare, totusi sper...sper ca poate sa fie cum a mai fost, sper ca nu am facut o greseala, sper ca pot sa gasesc din nou fericirea la care mi-a fost atat de greu sa renunt...

To let go

"After all, computers crash, people die, relationships fall apart. The best we can do is breathe and reboot."

I keep telling to myself that it's not worth it. I keep repeating in my head those few words that broke my heart. I keep thinking that I am better off. I keep believing that it's a beautiful life. I keep trying to move on, to forgive and forget. But sometimes it's just so damn hard to really let go...

"I wanna drink, I wanna smoke, I wanna dance all night"

"Maybe some women aren't meant to be tamed. Maybe they just need to run free til they find someone just as wild to run with ."

I've been a good girl for a whole year. The best, some might say. And it was worth every single moment of it. But when you're being left yet again to fight on your own, it's time to breathe and reboot for the last time...no matter how hard it may seem sometimes. So, it's time to get wild again. And, as they say, the sky is the limit. ;)

Love.

"I am someone who is looking for love: ridiculous, consuming, inconvenient, can`t live without each other love..."

Iubirea. Un cuvant ce poarta atata greutate, atatea semnificatii, in toate formele sale. A fost elogiata de poeti, descrisa de scriitori, cantata de cantareti si simtita de fiecare dintre noi la un moment dat, intr-un mod sau altul. Si, totusi, ne gasim punandu-ne mereu o gramada de intrebari cand vine vorba de ea. Am invatat de mult timp sa fiu sceptica in legatura cu iubirea; sa nu astept prea multe de la oameni; sa nu ma las surprinsa de dezamagiri. Am invatat de mult timp ca acea iubire puternica intalnita in romanele de dragoste si in filmele romantice e de obicei doar o iluzie. Si, cu toate acestea, ma gasesc cateodata (mai des decat imi place sa recunosc) visand la ea. La EL. La cel care sa simta ca nu poate trai fara mine, care sa simta ca fiecare zi fara mine e trista, ca fiecare clipa in bratele mele ii aduce zambetul pe buze si fericire in suflet. La cel care sa lupte pentru mine, pentru noi, pana cand chiar nu mai are pentru ce lupta. La acea iubire la care in adancul sufletelor noastre visam cu totii...Si, totusi, visez in zadar, astept in zadar...

Drumurile noastre...

"Drumurile noastre poate
Se vor intalni vreodata
Drumurile si iubirea...
Gandurile... fericirea..."

Nici nu stiu daca vei citi asta. Probabil multa lume mi-ar spune sa las lucrurile cum sunt. Si poate ca ar avea dreptate. Dar eu nu sunt asa...si nici n-as vrea sa fiu. Au ramas in urma mult prea multe cuvinte spuse la nervi si suparare si as vrea sa le acopar prin vorbe calme si rationale. As vrea sa iti spun ca nu regret nimic...nici o clipa ce a trecut, fie ea buna sau rea. Stiu ca lucrurile au deviat in ultima vreme intr-o directie neplacuta,dar asta nu va estompa amintirile frumoase pe care le iau cu mine acum, la final. Esti o persoana deosebita, indiferent cine ce spune. Eu chiar am dreptul sa ma pronunt, pentru ca te-am cunoscut cu bune si cu rele, asa cum poate nu multa lume a avut ocazia sa te cunoasca. Mai vreau sa stii si ca te voi purta mereu in sufletul meu (si stii ca nu spun vorbe mari decat cand sunt sigura de ele)...chiar daca nu in acelasi mod ca in ultimul an. Sper ca viata sa iti daruiasca doar lucruri bune, pentru ca chiar meriti.

Si cu asta inchei ceea ce a fost o perioada extrem de fericita din viata mea...